Aparatul primarului

aparatul primarului

Primarul are in subordinea sa un aparat propriu ce comunica cu locuitorii comunei....

Citeste mai mult

Hotarari CL

hotarari cl

Hotararile CL sunt supuse votarii si se refera la buna functionare a comunitatii...

Citeste mai mult

Documente contabile

documente contabile

Aici va sunt prezentate bugetul, bilantul, rectificarile si alte acte privind banii comunei

Citeste mai mult

Declaratii de avere

declaratie de avere si interese

Aici gasiti declaratiile de avere si interese ale membrilor CL si functionarilor publici...

Citeste mai mult

Contact

contact

Printr-un singur click luati legatura cu noi privind problemele pe care le aveti

Citeste mai mult

Religie.jpg

 In comuna Pădureni există 5 biserici, câte una în fiecare localitate componentă după cum urmează:

• Biserica Sfantu Gheorghe - localitatea Pădureni
• Biserica Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena - localitatea Pădureni
• Biserica Sfinţii Mihail şi Gavril - localitatea Văleni
• Biserica Sfanţul Nicolae - localitatea Văleni
• Biserica Sfanţul Ioan - localitatea Rusca
• Biserica Sfanţul Nicolae - localitatea Ivăneşti
• Biserica Sfinţii Mihail şi Gavril - localitatea Davideşti
• Biserica Sfântul Dumitru - localitatea Leoşti

Biserica Sfântul Gheorghe (localitatea Pădureni)

Din documentele ce s-au găsit în anuarul Casei Bisericii şi din arhivă, sa constatat că Biserica parohială cu hramul Sfantu Gheorghe fost zidită din vălătuci în anul 1728. Aceasta a ars, iar în anul 1792 se ridică o biserică nouă tot din vălătuci care se menţine până în anul 1832.
La începutul anului 1832, se zideşte din cărămidă pe temelie de piatră o altă biserică, care este acoperită cu şindrilă şi se menţine în această situaţie până în anul 1885, când i se mai fac unele reparaţii. în anul 1906 s-a ridicat din cărămidă clopotniţa lipită de biserică în partea de apus şi s-a acoperit cu tablă ambele clădiri. La aceste reparaţii şi la zidirea clopotniţei au contribuit Nicolae Solomon şi Ioan Hristache Ciulei.

Cutremurul din anul 1940, a făcut ca biserica şi clopotniţa să se dărâme până la temelie. în anul 1956 turnul clopotniţei a fost refăcut din lemn, iar acoperişul bisericii a fost acoperit cu tablă neagră care a fost vopsită. Toată reparaţia a fost realizată la îndemnul Preotului Paroh Dumitru Obreja şi cu contribuţiile enoriaşilor.

Biserica din satul Pădureni are formă de Cruce simplă în interior şi exterior. Pereţii în interior sunt pictaţi. Icoanele din Catapeteasmă, ca şi celelalte din Biserică sunt pictate în ulei. Ele nu prezintă importanţă istorică sau artistică. De asemenea Biserica nu posedă alte obiecte de valoare istorică artistică şi documentară şi nici metale preţioase.

De la 1811, arhivele atestă următorii preoţi ai Biserici Sfântul Gheorghe:
• Preotul Lupu care a slujit 20 de ani
• Preot D.Popa care a slujit 15 ani
• Preotul D. Dumbravă - 20 ani
• Preotul Dumitru Stoica - 5 ani
• Preotul Nicolae Vîlciu - 2 ani
• Preotul Gheorghe Stoica - 5 ani
• Preotul Ioan Caşu - 48 ani
• Gheorghe Tinirean - 24 ani
• Dumitru Obreja din 1950 - prezent

Cântăreţii care au slujit la această parohie sunt: Ioan Caşu, Ioniţă Buznea, Haralamb Popa, Hristache Ciulei, Panaite Ciulei, Dumitru Ciulei, Ioan Spiridon, Vasile Hadarag, Gavril Ciulei şi în prezent Emil Ciulei.


Biserica Sfântul Ioan (localitatea Rusca)

Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din această localitate a fost construită în anul 1830. Această dată se regăseşte după cele trecute în anuarul Casei Bisericeşti şi în Monografia Bisericii, şi după inscripţiile ce se găsesc pe icoana Domnului Isus Hristos, unde este scris "Ieremia Mocanu şi soţia Ana anul 1836", iar pe alte icoane se regăseşte anul 1833.

Din pomelnicul bisericii Rusca, se cunoaşte că biserica este zidită din banii Preotului Ieremia Clescă paroh în acest sat.

Construcţia Bisericii are temelia de piatră pe care sunt puse tălpoaie de lemn de stejar şi în sus furci de lemn îmbrăcaţi cu vălătuci de stuf şi acoperită cu şindrilă. Biserica are formă de cruce simplă în interior şi exterior. Pereţii în exterior nu sunt pictaţi. Icoanele din catapeteasmă ca şi celelalte din biserică sunt pictate în ulei. Acestea nu reprezintă importanţă istorică sau artistică. Pictorul lucrărilor din biserică nu este cunoscut.

In anul 1908 s-a pus tablă galvanizată pe acoperişul Bisericii, ridicându-se şi clopotniţa din cărămidă până la înălţimea pereţilor bisericii, iar turnul clopotniţei în sus este făcut din lemn şi scândură, acoperită cu tablă. Această construcţie s-a făcut cu contribuţia enoriaşilor la îndemnul Preotului paroh Ioan Caşu.

În anul 1966, s-a înlocuit acoperemântul vechi de la Biserică cu tablă galvanizată, atât pe biserică cât şi pe clopotniţă, facându-i-se şi reparaţii în interior şi exterior, iar temelia de piatră a fost cimentată. Toată cheltuiala pentru aceste reparaţii s-a făcut de la locuitorii satului la îndemnul Preotului paroh Dimitrie Obreja.

Drumul de acces din oraşul Huşi până în satul Rusca se parcurge în orice timp pe şoseaua Huşi - Pădureni - Rusca cu maşini sau căruţe, distanţa fiind de 7 km.

În acest moment starea bisericii Sfântul Ioan din localitatea Rusca este bună, fiind întreţinută în bune condiţii.

Scroll to top